Adina-Mihaela Nicolae are 33 de ani și se consideră o femeie de succes. Adina are o experiență vastă în instruirea copiilor în arta dansului. Își pune în serviciul femeilor darurile și cunoștințele în domeniul amplificării feminității și sexualității sacre. Este instructor de dans, trainer de feminitate și scriitoare. Când nu este axată pe performanță este mama unui băiețel în vârstă de 6 ani, fiică, iubită, prietenă și femeie căreia îi place propria solitudine.
Prin Școala de dans Elite, pe care o conduce, ghidează generațiile tinere de copii către excelență atât în dans, cât și în viața lor personală. De asemenea, este lider al comunității Mums in Business Ploiești. În acest rol și-a propus să inspire femeile să investească în propria dezvoltare emoțională, spirituală și profesională. Ea le este alături, oferindu-le suportul și îndrumarea necesare în drumul lor spre succes și echilibrul interior.
Adina-Mihaela Nicolae, fondatoarea trupei de dans Elite
Adina, cum ai început călătoria în lumea dansului și ce te-a motivat să devii instructor de dans la o vârstă atât de tânără?
Dansez de când mă știu, de când aveam 2 ani, potrivit mamei. Încă nu învățasem să merg, dar mă țineam de pătuț și dansam. La vârsta de 16 ani am ajuns să intruiesc copiii care își doreau să danseze într-un cămin cultural din mediul rural. Am copilărit la țară, într-un sat cu aer curat: Aluniș, județul Prahova. Pe atunci nu erau așa multe oportunități sau școli de dans. Am prins curaj și am mers la Căminul Cultural Aluniș să caut cursuri de dans. Acolo se țineau cursuri de modeling, pictură, dans popular, dar nu și ce căutam eu. Nu exista instructor de dans modern. Astfel, doamna directoare de la acea vreme – doamna Karmen Caraman – mi-a zis: “Tu trebuie să fii instructor! Când vorbești, copiii te ascultă! Parcă ai intra în inimile lor!” Ce a urmat apoi? Ani de studiu pe cont propriu, perseverență, disciplină, multă muncă. Am fost autodidactă și am continuat să investesc în mine în toate aspectele vieții. Rolul de instructor de dans la o vârstă tânără m-a maturizat. Pe cât de multe lucruri bune am întâmpinat, pe atât de multe greutăți au apărut în spațiul meu atunci. Au fost oameni care m-au descurajat, care mi-au tăiat aripile, care nu au crezut în mine. Sau oameni care mi-au încălcat limitele, pentru că eu nu vedeam cât de valoroasă sunt. Îmi spuneau: “Ce-o să faci cu dansul?” “Îți vei plăti facturile din dans?” “Să fii dansatoare e o rușine!” “O să mori de foame cu dansul!”
Ce ai făcut cu toate aceste gânduri? Cum te-au înfluențat acele voci cu trecerea timpului?
Am mers cu ele în spate, cu un gol în stomac și de cele mai multe ori cu frică! Dar cu încredere în mine! Peste noapte m-am trezit instructor de dans. Nu știam ce mă așteaptă, dar știam că asta voi face toată viața și am să o fac cel mai bine!
La vârsta de 7 ani mi-am dorit ca ceea ce fac în viață, ca meserie, să mă facă fericită. Visam să am mereu zâmbetul pe buze și să fiu aproape de familie și de viitorii mei copii. Eu rar o vedeam pe mama zâmbind, și nici fericită nu era la acea vreme.
Ce a urmat după ce ai acceptat provoarea de a fi professor pentru copiii mai mici?
De la 16 ani la 23 de ani mi-am împărțit timpul între studii (colegiu, facultate, master) și dans. Nu știam cum voi reuși, însă am continuat să cred în mine. După 7 ani de experiență în mediul rural (în care am făcut voluntariat, nu eram plătită), văzând că echipele formate de mine au succes, mi-am dorit să am propria școală de dans. Să lucrez cu copiii era un lucru firesc pentru mine, însă nu știam cum să cer bani pentru asta.
Adina-Mihaela Nicolae, fondatoarea trupei Elite Cabaret
Și, totuși, ai reușit să dezvolți Școala de Dans Elite și Trupa Elite Cabaret. Ai pornit de la un număr mic de copii și ai ajuns să participi la competiții internaționale de prestigiu… Cum au evoluat lucrurile?
Am simțit că vreau să fac o carieră din talentul meu. Astfel, în anul 2015 am urmat cursul autorizat de instructor de dans. Am căutat spațiu pentru studio și am început să scriu pe Facebook despre ceea ce fac. Fiind pasionată de scris, acest aspect m-a ajutat mult în momentul în care am început să mă promovez. Fiindcă abia mă mutasem în orașul Ploiești, la început nu aveam mulți cursanți, iar cheltuielile erau foarte mari. Eram practic fata de la țară care încerca să-și pună bazele viitorului ei într-un oraș necunoscut. Am început cu 7 copii, iar ei au adus alți copii și tot așa… Copiii au venit spre mine prin recomandări și majoritatea au rămas. Spre exemplu, unul dintre cursanții de la început este instructor în Școala de dans Elite.
Ce crezi că a contribuit la obținerea unor rezultate atât de bune?
Am fost constantă în activitate de-a lungul timpului. Am vrut mereu mai mult de la mine și de la ceilalți. De la an la an școala mea de dans crește. Nu neapărat în numărul de cursanți, ci în calitatea cursurilor și a competițiilor la care luăm parte. De la început am vrut performanță și excelență. Dar aceste lucruri se construiesc în timp, pe o bază solidă! Baza solidă reprezintă investiția în mine. Cum am dezvoltat Școala de dans Elite? Cu răbdare și evoluție. Iar experiența își spune cuvântul. În momentele de stagnare îmi iau pauze. Am învățat să îmi ascult corpul. Astfel, din vacanțe/retreat-uri îmi iau iau energia pentru comunitatea pe care am creat-o. În prezent nu mai este doar despre mine. Este și despre echipa de instructori pe care am format-o și care este în continuă creștere. Anul acesta trupa avansată a școlii s-a calificat pentru a treia oară la Campionatul Mondial de dans din Porec, Croația. De această dată am urcat pe prima treaptă a podiumului. Astfel, în luna mai o parte dintre dansatorii formației MasterClass reprezintă România la World Dance Masters. Iar ulterior cealaltă parte a echipei va pleca în Las Vegas/Nevada în luna iulie, în urma calificării de anul trecut la Freedom Dance Festival. De asemenea, celelalte trupe de dans ale școlii participă la competiții de dans prestigioase în țară.
Rezultatele sunt extraordinare și sună foarte frumos tot ceea ce spui. Ce nu se vede din spate? Și cum a luat naștere implicarea ta în proiecte de dezvoltare personală?
Cel mai mare avantaj a fost ca trupa de cabaret am înființat-o cu un an înainte de școala de dans. Astfel am putut susține financiar cheltuielile școlii mele. Seara dansam la evenimente cu trupa de cabaret, la nunți, botezuri, petreceri private. Iar ziua puteam susține chiria și celelalte cheltuieli ale activității. A fost foarte greu la început, dar a meritat fiecare efort. Părinții mei m-au susținut mult în acest process. Sunt mândri de reușitele mele, chiar dacă la început au fost sceptici. Tot susținută am fost și de părinții dansatorilor care au crezut în misiunea mea și au continuat alături de mine. M-au ales an de an să le fiu ghid/mentor copiilor în lumea dansului. Cred că a contribuit și faptul că activitatea școlii nu este orientată doar spre dezvoltare emoțională, ci și personală. Comunitatea formată în jurul școlii de dans a fost cel mai bun mentor pentru mine. Am învățat să relaționez, să ascult oamenii în mod real, să găsesc soluții la orice provocare, să mă organizez și, mai ales, să învăț din greșeli. Practic… am învățat ce înseamnă leadershipul și cum să fiu un om inspirațional atât pentru copii, cât și pentru părinți. Cele 2 activități au crescut în parallel. Pot spune că totul a luat amploare când am devenit mama, în anul 2017. De atunci am vrut și mai mult de la activitățile mele! Secretul creșterii mele și a acestor două proiecte (dansul și dezvoltarea personală) a fost pasiunea! Pasiunea m-a condus spre performanța din prezent! Am făcut totul din plăcere și m-am pus în serviciul oamenilor punându-mă și pe mine în același timp pe primul loc.
Adina-Mihaela Nicolae în rolul de mamă
Care au fost principalele provocări cu care te-ai confruntat pe parcursul acestor ani și cum ai reușit să le depășești pentru a-ți atinge scopurile?
Provocări am avut multe, dar acestea m-au împins să lucrez și mai mult la interiorul meu, la emoțiile mele. Lumea noastră interioară reflectă mereu lumea exterioară! Astfel, îmbrățișez fiecare provocare care mi-a adus lecții pe care le-am învățat. Marea majoritate a provocărilor au fost personale. Iar confuzia interioară mi-a declanșat haos și dezechilibru în viața de familie și în afacere în anumite momente ale vieții. Astfel, am ales să mă uit la ce nu funcționează în jurul meu și să lucrez neîncetat la mine. În spațiul meu au apărut mentorii potriviți care m-au readus pe linia destinului meu. Când am devenit mamă ceva s-a activat în mine, ca o sete de cunoaștere. Astfel am pornit în călătoria mea de sine. Am participat la cursuri (instructor de mindfulness yoga), am mers în terapie și psihoterapie ca să înțeleg de ce trec prin anumite lucruri. Am făcut theta healing, regresie în viețile anterioare. Au urmat sesiuni de citiri akashice, constelații familale, cursuri de astrologie și numerologie, cursuri de formator… Tot timpul am căutat să învăț și să aplic la mine informația, ca apoi de energia mea să se bucure și alți oameni.
Cine s-a bucurat în primul rând de energia ta bună?
Mai întâi s-a bucurat familia mea și apoi comunitatea pe care am creat-o. Însă, revenind la provocări, provocarea mare a fost să aud: ”ai terminat o facultate, ce îți mai trebuie alte cursuri?”. Recunosc că, doar învățând continuu și aplicând ceea ce înveți ajungi la un nivel la care te înțelegi profund. Abia atunci când te cunoști cel mai bine îi poți înțelege pe ceilalți cu adevărat.
Mi-am luat copilul la toate competițiile naționale și internaționale. În plus, nu am căutat scuze să nu investesc în mine doar pentru că devenisem mamă. Disciplina m-a ajutat să mă ocup și de educația copilului, să mă conectez real cu el, dar în același timp să mă dezvolt personal. În trecut, de cele mai multe ori nu reușeam să îmi văd valoarea. Iar acest lucru îmi aducea frustrări financiare. Consideram că meritam mai mult, dar nu știam să cer. Să învăț să cer conform valorii și contribuției pe care o aduc în lume a fost o provocare pentru mine, pe care am depășit-o cu succes!
Adina-Mihaela Nicolae, provocări de antreprenor și lecții învățate
Ce lecții importante ai mai învățat de-a lungul timpului?
Când mă gândesc la provocări personale îmi vin în minte câteva lecții importante:
- am învățat să nu mai iau lucrurile personal. Înțeleg că oamenii au și ei provocările lor cu care se confruntă. Dacă pot să aduc o rază de soare în viața acelui om, o fac, dacă nu, mă abțin.
- sunt foarte selectivă în ceea ce privește oamenii din jurul meu. Mulți oameni spun că mă cunosc. Dar, de fapt, doar au auzit de mine, de numele meu, de ceea ce fac sau au interacționat trecător cu mine. Însă, în mod real, mă cunosc doar maxim 5 persoane. Am grijă cui ofer timpul meu. Acest lucru s-a văzut în viața personală și în cea profesională. Este foarte important pe cine lași în jurul tău. Prefer să am puține persoane în jur, să îmi petrec timpul singură sau cu familia.
- În mod paradoxal sunt înconjurată de oameni. Am creat comunități. Însă în aceeași măsură eram și anxioasă când venea vorbea de asumarea publică. Mulțumile de oameni mă oboseau. De aceea, provocarea a fost să aleg cu grijă în ce mulțime mă aflu: Dacă este creștere pentru mine acolo și dacă pot aduce creștere. Am învățat în ultimii 4 ani să îmi gestionez emoțiile și să duc în lume darurile mele. Astfel, în prezent nu mă mai simt copleșită, cum eram acum mulți ani.
- Altă provocare a fost legat de detașare. Când evoluezi și investești în tine, oamenii din jurul tău au 2 posibilități. Fie te urmează și se bucură de succesul tău, pentru că și ei își doresc acest success. Fie încearcă să-ți diminueze succesul și încearcă să comunice cu tine din energia pe care o aveai spre exemplu acum 10 ani, energie care nu mai există. În momentul în care un om din jurul tău nu mai are acces la cine ești tu în prezent, la energia ta, vine spre tine din dorința că vrea și el acolo cu tine. Sau vine spre tine ca să te tragă în jos, pentru că el te cunoaște și poate comunica cu tine doar din energia de acum 10 ani. Poate să fie 10 ani sau o lună dacă tu ai schimbat ceva radical în spațiul tău de creștere. Când ai parte de o creștere, salt cuantic, să fii pregătită de succes, dar și pentru această tipologie de oameni. Eu m-am detașat cu recunoștință și i-am lăsat în urmă! Îmi era frică să nu pierd oameni, dar când am înțeles că evoluția înseamnă să îi las în urmă, am acceptat că pot pierde pe oricine, atât timp cât nu mă pierd pe mine. Însă, îți spun din experiență că cine trebuie rămâne aproape.
Aceste lecții m-au ajutat să îmi aduc aminte mereu de scopurile mele și să nu mă abat de la contează cu adevărat pentru mine.
Adina-Mihaela Nicolae: „Când ai parte de salt cuantic, să fii pregătită de succes, dar și pentru această tipologie de oameni”.
Vorbești despre a lăsa oameni în urmă, a ține oameni aproape… ai avut vreo provocare legată de cineva aproapiat, odată cu evoluția ta personală și profesională?
O provocare importantă a vieții mele a fost să mă împrietenesc cu familia mea și să restabilesc relația cu sora mea mai mică. Abia atunci am înțeles că omul cu familia aproape și cu ea în suflet poate crește comunități de succes! Când poți sta la masă cu ai tăi în armonie, fără conversații interioare, poți aduce alți oameni împreună. Astfel, după ce am lucrat la relația cu părinții mei, respectiv cu sora mea, în spațiul meu au apărut oportunități de creștere. Familia este foarte importantă, este ancora mea. La familia mea mă întorc oricât de sus aș zbura. Îmi onorez rădăcinile și locul de unde am plecat. În prezent susțin mămicile antreprenoare din Ploiești prin comunitatea Mums in Bussines, unde am onoarea să fiu lider.
Adina-Mihaela Nicolae, despre gestionarea emoțiilor
Ce le mai poți spune cititorilor despre gestionarea momentelor dificile din viața personală? Îmi spuneai data trecută despre divorțul părinților, care a avut un mare impact emoțional…
Părinții mei au divorțat când aveam 19 ani. Urma să am examenul de Bacalaureat. A fost cumplit. M-a afectat și am purtat această confuzie și în timpul facultății. Eram o persoană timidă. Și acum sunt, dar reușesc să îmi gestionez emoțiile. Am reușit să iau examenul de bacalaureat cu notă bună. Am intrat la facultate, dar emoțional nu eram ok. Iar acest lucru a atras în spațiul meu relații și oameni nepotriviți. Au urmat 3 ani grei, în care m-am simțit singură și neputincioasă. Îmi anihilam emoțiile prin învățat, citit și muncă excesivă.
Cum ai reușit să te întorci la momentul divorțului, să vindeci acea parte din tine?
Stând în solitudine. Să fii fericită când ești singură e un semn de sănătate emoțională. Abia atunci vei atrage lucruri bune.
În urma unor accidente fizice am realizat că Bunul Dumnezeu îmi arată că nu sunt pe drumul cel bun. Era nevoie să încetinesc ritmul și să stau cu mine până nu mai am acele conversații interioare.
La 19 ani am zis că “eu niciodată nu o să divorțez!” lucru care s-a și întâmplat ulterior în căsnicia mea. Despre această poveste am scris în cartea de debut “Dansând cu viața”.
Este uimitor cum se așează lucrurile. În școala mea de dans am atras și copii cu părinți divorțați, exact ca în situația mea, cu provocări similare cu ale mele. Divorțul meu m-a făcut să îmi îndrept atenția și mai mult către ce am eu de rezolvat și vindecat la mine ca femeie. Nu am mai fugit ca în trecut. Am stat în durere până am înțeles de unde vine.
Intuiesc că așa ai ajuns la programele de feminitate…
Exact. Această durere m-a condus către cursuri și programe de feminitate. Iar după scuturări profunde și lungi căutări interioare m-am format ca trainer de feminitate, ghidată de Ludmila Jalo. M-am folosit de toate cunoștințele mele și am pus bazele proiectului de feminitate numit ”Călătorie în pântec”. Rolul meu este să ghidez femeile să lucreze pe corp, pe emoții. Astfel, femeia reușește să fie bine cu ea însăși pe toate planurile, ca să nu se mai ajungă la divorț, la separare. Menționez că sunt de acord cu divorțul atunci când motivele sunt extreme și nu se mai poate face nimic. Însă relația de cuplu este cea care ne învață cine suntem de fapt, Și tot în cuplu evoluăm cel mai mult. Cel mai mare impact în ceea ce fac cu activitatea mea este asupra familiei. Anul acesta împlinesc 17 de ani de activitate. În acești ani am văzut multe familii. Înțeleg ce anume nu funcționează în acest nucleu și cum pot eu să vin cu darurile mele către femei și către copii. Practic, una din cele mai mari provocări mi-a adus în prezent atât de multă iubire: lucrez cu copiii prin intermediul dansului și ghidez femeile din ceea ce sunt. Am pus iubire și recunoștință în divorțul părinților mei. Astfel, în prezent cei doi se înțeleg, au o relație de prietenie bazată pe respect, iar relația noastră este una foarte frumoasă. La fel am făcut și în cazul divorțului meu.
Adina-Mihaela Nicolae, despre relații
Cum ai reușit să faci asta? Sigur cititoarele sunt curioase să afle mai multe.
Mi-am făcut partea mea, tot ce a ținut 100% de mine în calitate de femeie, parteneră. Astfel, în prezent avem o relație bazată pe iubire, comunicare, respect și înțelegere. Dar acest lucru este în continuă desfășurare și ține de asumare și responsabilitate. Pentru că o relație de cuplu să fie armonioasă nu doar de ochii lumii e necesar ca ambele părți să se implice. Pentru că nu toată viața va fi despre lapte și miere. Aici este frumusețea relației: cum treci prin obstacole și cum le transformi în favoarea relației de cuplu?
Înțeleg că… experiențele prin care ai trecut te-au determinat să începi să explorezi aspectele spirituale și de vindecare…
Sunt atrasă de latura spirituală de când mă știu. Doar că în ultimii ani a fost din ce în ce mai pronunțată. Eu cred în lucrurile care au funcționat la mine și le dau mai departe celor care sunt pregătiți pentru ele. Spun ”pregătiți” pentru că latura această a mea nu este cunoscută de toată lumea, decât de familia mea.
Care sunt aceste lucruri despre care amintești?
Aici ar intra o listă foarte lungă, însă menționez doar câteva. Nu sunt ”pentru” medicina alopată. Nu am copilul vaccinat, nici eu nu sunt vaccinate. Familia îmi spune că sunt “vraci” sau “de pe altă lume cu teoria conspirației”. Dar, spre deosebire de alții, eu îl accept pe celălalt așa cum este ca om. Nu pun eticheta “este vaccinat”, “consumă multe pastile” etc. Consider că putem conviețui așa diferiți cum suntem, însă în ultimul timp am observat că oamenii se impart. Astfel, fiecare e cu tribul lui și toată lumea e fericită. În spațiul meu am persoane cu aceleași valori ca și mine. În acest mod nu mai este o provocare, cum era înainte, să explic cuiva alegerile mele.
Am spus mai sus că în ultimii ani a devenit mai pronunțată această latură spirituală pentru că atunci când am devenit mamă s-au întâmplat multe lucruri. Am avut o sarcină cu risc ridicat de pierdere. Am avut provocări cu partenerul și cu lumea mea exterioară în acea perioadă. După o sarcină așa-zis “toxică” am născut de urgență, prematur, un băiețel sănătos. La scurt timp am descoperit că are o malformație la inimă. Nu am să dau multe detalii. Cine vrea să le descopere le va găsi în partea a doua a cărții “Dansând cu viața”. Însă în linii mari a fost cumplit. Am simțit că mi se dărâmă pământul de sub picioare și zâmbetul meu s-a scurs în întuneric.
Adina-Mihaela Nicolae: “Mi-ai frânt inima!”
Ce a urmat apoi?
După cele câteva zeci de minute, când am ieșit toți 3 din cabinet zâmbetul mi-a revenit. I-am spus soțului meu: “Copilul nostru este sănătos și va avea o viață ca a oricărui copil de vârsta lui. Va alerga, va râde și va dansa cât va dori el! Pentru că eu am încredere în Dumnezeu. Nu îmi este frică și te rog să ai încredere în mine!” Soțul meu m-a privit îndelung și a fost de acord cu ce l-am rugat să facă. Nu am dus această veste către oameni, către apropiați, către familie. Nu am vrut părerile lor, văicărelile și neputințelor lor. Am stat departe de “vai, săracul!”, “Aoleu!”
Căci fiecare vorbește din ceea ce este și din ceea ce conține. Ce am făcut concret?
Mi-am amintit instant în cabinet de o propoziție pe care o spuneam frecvent în sarcină: “Mi-ai frânt inima!”
Și, uite-așa, ai realizat că vorbele ne conturează realitatea…
Am plâns mult și am înțeles că până nu voi face curat în ceea ce simt în spațiul meu vor tot apărea astfel de situații. Am început cu relația de cuplu, căci copilul reflectă relația dintre mamă și tată . Am lucrat la mine, am eliberat. Am iertat tot ce mă ținea legată de un trecut care nu mai conta. Am dus toată recunoștința mea către partener, către tata și către toate experiențele din sarcină!
I-am vorbit bebelușului în somn că este sănătos, că este iubit. Am povestit ce mi s-a întâmplat în sarcină. M-am jucat cu el și ne-am conectat din iubire și din stare de prezență. Vă spun sincer că uitasem amândoi de treaba asta pentru că focusul nostru era pe fericire și trăirea vieții. Ne aducea aminte doar drumul pe care trebuia să îl facem la București la clinică.
Pe 4 martie 2020 am primit vestea “Nu știu cum să vă zic, dar nu mai are nimic!”
După această întâmplare, de fiecare data când am întâlnit un om cu provocări mari am putut să îi vorbesc despre vindecarea lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este în tot și în toate. Frica este lipsa lui Dumnezeu în suflet!
Adina-Mihaela Nicolae, despre călătoria feminității
Cum ai spune că au contribuit toate experiențele prin care ai trecut la dezvoltarea ta spirituală?
Povestea este lungă dar, pe scurt, mai spun doar atât: crește ceea ce are focusul tău! Dacă înainte trăiam în recunoștință, de atunci trăiesc în armonie sufletească. Și nu există zi să nu binecuvântez toți oamenii din jurul meu și să mă rog așa cum știu, din inimă.
I-am cerut lui Dumnezeu asta? Nu. I-am mulțumit pentru tot ce nu eram recunoscătoare și am co-creat o inimă sănătoasă prin acțiuni și lucru interior.
Eu nu cred în coincidențe. Însă în iarna anului trecut am ajuns la urgențe în București cu Pitu, cățelușa noastră. “Mai are 2-3 zile. Ne pare rău că vă dăm această veste!” Până acasă am plâns toți 3 și tăcerea din mașină era atât de grea încât niciunul nu își găsea cuvintele potrivite.
Pitu are 4 ani și suntem în luna martie 2024. Se joacă, aleargă, e vioaie și plină de iubire. Ajunși acasă în decembrie, am întrebat: “ce facem greșit cu cățelul ăsta? Ce îi lipsește?” Tot eu mi-am dat singură răspunsul – iubire. Iubirea e răspunsul în orice. Latura spirituală m-a ajutat să contribui în viețile oamenilor prin energia mea. Astăzi ocupi un rol, peste câțiva ani vrei altceva și rolul ți se schimbă. Dar oamenii te vor urma pentru ceea ce ești, nu pentru ceea ce faci. Oamenii îți urmează energia. Acest lucru mi se întâmplă și mie. Și sunt recunoscătoare oamenilor care m-au urmat în toate etapele evoluției mele.
Cum te-ai adaptat la schimbările și provocările aduse de pandemie și cum ai reușit să îți menții afacerea și comunitatea în acest context?
La început nu m-am adaptat. Când totul era închis iar eu nu mai aveam nimic de făcut au venit toate lucrurile din interiorul meu nerezolvate care cereau să fie văzute. Atunci a început procesul așezării cărții. Eu scriam de mult timp, dar nu aveam curaj să arăt lumii ce scriu. Tot în acea perioadă am început călătoria feminității mele. Am intrat în Școala de feminitate by Ludmila Jalo. Am lucrat la amplificarea feminității și sexualității mele și m-am format ca trainer de feminitate. Tot în acea perioadă s-a produs și divorțul. Practic, pandemia mi-a adus daruri, tot ce n-am cerut dar aveam nevoie. Am stat 3 luni în ceață, supărată pe mine, căci nu eram prietenă cu online-ul. Credeam că mă pot conecta cu oamenii. Însă am căutat să mă adaptez. A fost cea mai mare provocare a mea. Dar când m-am detașat și am căutat soluții, totul s-a așezat în viața mea. După câteva luni mi-am reluat activitatea cu școala de dans și cu trupa de cabaret. A fost cea mai bună perioadă, unde am avut parte de claritate și reconstrucție.
Afacerea a fost pusă pe pauză câteva luni, timp în care focusul a fost pe familie și conectare. Am învățat că se poate trăi și cu puțin. Am învățat simplitatea și că, atunci când ai bani, degeaba sunt acolo dacă tu ai nevoie de ceva ce nu poți cumpăra cu bani. Am învățat atunci o lecție bună: să păstrez echilibrul în tot ce fac, iar banii vor veni ca o recompensă a energiei mele.
Adina-Mihaela Nicolae: Afacerea a fost pusă pe pauză câteva luni, timp în care focusul a fost pe familie și conectare. Am învățat că se poate trăi și cu puțin.
Adina-Mihaela Nicolae, între viața personală și profesională
Cum ai reușit să menții echilibrul între viața personală și profesională, având în vedere responsabilitățile tale atât ca antreprenoare, cât și ca mamă?
Echilibrul între viața personală și profesională este menținut atât timp cât ești în echilibru interior. La mine asta a funcționat. Cât timp sunt aliniată cu ceea ce gândesc, spun, simt și acționez am parte de armonie. Timpul meu se împarte astfel: jumătate din timp pentru mine. Aici intră relaxare și familie. Și cealaltă jumătate viața profesională. Aici sunt disciplinată, asumată și determinată. Viața mea profesională este intensă și fac foarte multe lucruri care îmi ies pe măsura angajamentului meu de impecabilitate. Dar în aceeași măsură mă și relaxez. Pentru mine relaxarea este foarte importantă. Nu e ceva ce trebuie să fac. Ci e parte firească din mine. Să nu fac nimic e o artă. Să stau degeaba, să fiu eu cu mine, aceste lucruri sunt neprețuite. Din ele îmi iau energia pentru activitățile intense.
Am multe roluri. Iar cheia la mine este aceasta: când sunt la cursuri la școala mea de dans sunt instructor de dans. Acolo nu sunt mama copilului meu. Focusul meu este reușita copiilor pe care îi ghidez. Însă când ajung acasă după o zi plină de antrenamente nu mai sunt instructor de dans. Sunt mamă, mă ocup de educația lui. Mă conectez cu el așa cum vrea el, nu cum vreau eu. Ne jucăm șah – că asta îi place. Ne uităm la film. Îi citesc când îmi cere. Facem petrecere cu dans sau ne jucăm un joc în care fiecare trebuie să ghicească numărul la care se gândește. De cele mai multe ori povestim. Îmi pune foarte multe întrebări și îi răspund cu drag. Chiar dacă uneori îmi dă mat la ce mă întreabă. Însă sunt o mamă deschisă, care răspunde la toate curiozitățile copilului. Îl implic în activitatea mea cât își dorește el să cunoască. Și acest lucru l-a ajutat să se dezvolte. Îi plac călătoriile lungi. Anul acesta este prezent pentru a treia oară la Campionatul Mondial de dans, în Croația. Se simte foarte bine printre copii. Nu sunt o mamă perfecta, dar fac tot ce ține de mine pentru educația lui. Am reguli stricte și clare pentru el, deoarece consider că educația pleacă de acasă. Iar în societate va fi ecoul creșterii pe care a primit-o.
Cum ai defini o afacere de succes?
Sunt antreprenoare de la vârsta de 23 de ani și constant am căutat să fiu în echilibru. Când am devenit mamă am vrut să mă dezvolt și mai mult. Iar atunci când mi-a lipsit echilibrul, acest lucru mi-a fost arătat prin copil. Întotdeauna am fața întoarsă și către ce simte copilul meu. Astfel, înteleg ce nu vreau eu să simt de fapt.
O afacere este de succes atunci când liderul ei este în armonie cu sine. Astfel, toate căutările mele interioare, toate formările, dezvoltarea emoțională și spirituală s-au revărsat către antreprenoriatul pe care îl fac.
Adina-Mihaela Nicolae, autoare cărții „Dansând cu viața”
Revenind puțin la cartea ta, „Dansând cu viața”… Care este mesajul pe care îl transmiți și cum îți dorești să influențeze ea cititorii?
Cartea “Dansând cu viața” a fost scrisă noaptea, din cauza anxietății. Nu puteam să dorm și scrisul m-a ajutat să fug de emoții până când nu am mai fugit. Când am stat în stările dureroase s-a evaporat tot norul negru de deasupra mea. Realizasem după un timp că, atunci când venea seara, dormeam fără nicio urmă de frică sau anxietate. Mi-a trebuit mult curaj să o public. Și îmi asum ce am scris deoarece vorbesc despre experiențele mele trăite până la vârsta de 23 ani, momente care au contribuit la cine sunt în prezent.
Este o carte terapie prin plâns, așa spun cititorii. Cartea mea se simte în corp. Se adresează tuturor femeilor care nu au avut o relație deschisă cu mama lor. A fost citită și de bărbați iar feedbackul a fost frumos, neașteptat. Cartea mea este despre oricine, nu mai este despre mine. Este despre femeia care s-a reconstruit pe sine din durere. Mă adresez și adolescentelor prin cartea mea. Căci iubirea de sine este cel mai bun medicament pentru vindecarea experiențelor dureroase. Partea a doua este lansată la finele anului 2024 și este disponibilă pe site-ul meu.
Adina-Mihaela Nicolae: Am creat un spațiu de siguranță pentru femei: atelierul de feminitate “Călătorie în pântec”
Cum te raportezi acum la momentele dificile din trecut? Cum le integrezi în povestea ta de succes, pentru a inspira și motiva alte persoane să își depășească propriile dificultăți?
Mă raportez cu recunoștință în primul rând la toate experiențele pe care le-am crezut traume, la toți oamenii pe care i-am considerat nepotriviți sau toxici. De fapt, ei mi-au arătat cine sunt și cine să nu fiu. Și tot ei m-au învățat cum să mă iubesc, ce permit și cum stau cu limitele personale! O poveste de succes are în spate mult întuneric și umbre la început neacceptate. În prezent cine am devenit și cine sunt ca femeie se datorează acțiunilor din trecut! Onorez fiecare frică, durere sau moment al vieții în care nu am fost bine. Am ales să stau în acel moment, dar și să caut să ies singură din groapa pe care tot eu o creasem. Mă onorez pe mine, adolescenta de 16 ani; pe mine tânăra la 23 de ani; pe mine, proaspăta mamă la 26 ani și femeia împlinită și așezată la 33 de ani! Azi știu cum să reacționez și să mă raportez la anumite situații de viață care mai apar, căci viața m-a pregătit de la 16 ani.
Când aud pe cineva că suferă de anxietate îmi vine să râd și să îl felicit spunând că e pe cale să crească, să aibă parte de ceva măreț. Că nimic din ce experimentează acum nu va mai fi peste un an, doi. Că are parte de cea mai frumoasă trezire posibilă! Dar nu fac asta. De aceea am creat un spațiu de siguranță pentru femei: atelierul de feminitate “Călătorie în pântec”. În cadrul acestuia lucrez pe provocările femeilor la nivel spiritual, personal, familial.
Am vrut ca mesajul meu să se ducă mai departe de studio, unde țin atelierele. Astfel, am răspuns la invitația producătorilor ProTv. Alături de alte 7 femei curajoase ne-am adresat femeilor din fața micilor ecrane, printr-o poveste terapeutică de dans. Mesajul este să fie conștiente de puterea lor, să se pună pe primul loc, să lucreze la starea lor interioară. Căci această stare se reflectă în bunăstarea familiei. Să se conecteze cu pântecul lor, să se onoreze ca femei, căci ele crează lumea. Pentru ele am dansat la ”Românii au talent”, învingându-ne și noi la rândul nostru fricile noastre interioare. Prin acceptare poți schimba ceea ce vrei mai mult în viața ta!
Adina-Mihaela Nicolae, gând bun pentru cititori
Ce sfaturi ai pentru alte femei care își doresc să își urmeze pasiunea și să își transforme visurile în realitate, în ciuda obstacolelor întâlnite pe drum?
Consider că fiecare femeie are daruri și talente ascunse. Dacă nu le-a găsit e momentul să construiască unul de la zero. Căci munca bate talentul. Orice se poate antrena cu răbdare, voință și perservență. Iubită femeie, azi pui unghii cu gel sau ești vânzătoare într-un mall, însă peste ani vrei altceva de la tine, pentru că tu poți să fii oricine vrei. Cât timp investești în tine poți pierde orice în jurul tău! Însă vei ști cum să pornești oricând de la zero în momente de cumpănă. Ce vreau să spun prin asta este că îndeplinim diferite roluri de-a lungul timpului și dacă vine o zi când nu te mai regăsești. Ei bine, caută să faci ceea ce te împlinește și pune pasiune în tot ceea ce faci! Secretul este să nu te identifici pe viață cu acel rol pe care îl îndeplinești la un moment dat. Fii deschisă pentru nou în viața ta, pentru mai mult și mai bine. Un singur lucru să-ți amintești și să fie primul rol care te definește: ești femeie, iar o femeie reușește și imposibilul, căci așa am fost create. Obstacolele întâmpinate vin ca să-ți întărească voința.
Adina-Mihaela Nicolae: „Îți dorești cu adevărat ceea ce vrei să faci? Îți aparține ție acea credință? E întreaga putere la tine în ceea ce privește viața ta?”
Eu am evoluat îmbrățișând provocările, căutând soluții la orice și preluând controlul vieții mele. Calitatea vieții mele depinde doar de mine! Am fost și eu acum 10 ani în starea de victim. Dar nu îți aduce nimic bun. Te adâncește mai rău în neputință și te îndepărtează de la misiunea ta. Nu e nimeni vinovat pentru ce ți se întâmplă ție. Schimbă paradigma! Schimbă-ți obiceiurile și oamenii cu care te înconjori! Schimbă-ți viața singură! Nu aștepta pe cineva din afară să facă curat în locul tău și să îți ofere locul cuvenit! Locul ți-l ocupi singură atunci când îți cunoști valoarea și ți-ai ridicat nivelul de merit! Închide ochii, pune mâna pe inimă și întreabă-te dacă asta e calea! Dacă simți fiori acolo, du-te! Unde e frică e și succes! Îndreaptă-te înspre primul semn care vine!
Adina-Mihaela Nicolae, Instructor de dans/Trainer de feminitate/Scriitoare
Site – www.mihaelanicolae.ro
Instagram – www.instagram.com/mihaelanicolae.ro

