Povestea TA poate inspira

Otilia Mardare, ghid pentru evoluție și schimbare

Otilia Mardare

Otilia Mardare spune despre ea că este un suflet care a învățat să trăiască fiecare zi cu bucurie. Mai mult, ghidează și alte femei să trăiască zilnic cu asumare, conștient și cu bucurie. Otilia este terapeut holistic, ghid pentru evoluție și facilitator pentru schimbare. Are 42 de ani și este mamă a doi băieți (de 12 și 14 ani). Adoră să asculte oamenii și poveștile lor de viață, îi place să danseze (kizomba, bachata și konpa), să petreacă timp în natură, să călătorească, să petreacă timp cu copiii și cu logodnicul său, să învețe mereu.

Otilia, care sunt cele mai importante valori ale tale?

Valorile mele cele mai importante sunt dezvoltarea continuă, libertatea, integritatea, autenticitatea și relația de cuplu.

Ce îți aduce bucurie cel mai mult în prezent?

Cea mai mare împlinire vine din lucrul cu clienții mei (unde simt că îmi aduc contribuția) și din pasiunea pentru dans.

A fost dintotdeauna așa? Cum s-au modificat de-a lungul timpului obiectivele importante din viața ta?

Acum pot spune că trăiesc în acord cu valorile mele și fac ceea ce îmi place. Însă nu a fost dintotdeauna așa. Până la 33 de ani (când am decis să divorțez) nu știam mai nimic din toate aceste aspecte importante de luat în calcul. Nu aveam niciun hobby sau vreo pasiune pe care să o practic zilnic, nu știam să mă bucur de nimic. Iar corpul meu chiar nu știa cum se simte starea de bucurie. Nu știam cât de important este să ai niște activități de relaxare din care să te încarci cu energie. Nu știam de limbajele de iubire, de comunicarea asertivă și… normal că eram nefericită.

Eram un simplu roboțel, care mergea la un loc de muncă doar pentru bani, care se străduia să supraviețuiască și să aibă grijă de copii cât putea de bine.

Otilia Mardare: „Voiam să fiu și eu bine, dar să pot să îmi ajut și copiii să treacă mai ușor prin acest proces”.

Otilia Mardare

Otilia Mardare, Vindecare prin iubire de sine

 Ce a condus la această schimbare radicală în viața ta? Imaginea pe care o descrii nu seamănă deloc cu ceea ce vedem azi la tine.

În 2008 am început o afacere împreună cu fostul meu soț, afacere care s-a terminat cu un faliment, după ani de chinuială. Chiar dacă nu mi-am dorit neapărat să fiu antreprenor la acel moment, am învățat foarte multe în acei ani. Încă învăț și mă dezvolt continuu, atât eu cât și afacerea mea.
În 2016, după 16 ani de relație (8 ani de căsătorie), la 33 de ani, am divorțat. Am simțit că nu suntem fericiți și relația de cuplu devenise una toxică. A fost un moment foarte dificil, atât pentru noi, cât și pentru copiii noștri, care atunci aveau 4 și 6 ani.

Așa a început un parcurs de ani de zile în căutarea de răspunsuri, de soluții care să mă ajute să depășesc mai ușor trauma divorțului.
Voiam să fiu și eu bine, dar să pot să îmi ajut și copiii să treacă mai ușor prin acest proces.
Din 2016 am început să lucrez cu mine în diverse forme de terapie. Ulterior, am decis să împărtășesc și cu alte femei parcursul transformării mele.

Otilia Mardare

După cum se vede, ai reușit. Felicitări! Ai în jurul tău o comunitate frumoasă de femei. Cum ai descrie viața ta de acum, față de ce ai trăit în trecut?

Acum sunt un antreprenor asumat și sunt extrem de entuziasmată pentru că am în jurul meu două comunități minunate, unde îmi pot aduce contribuția pentru o viață trăită cu #bucurie și #iubire. Cele 2 comunități ale mele sunt:

„Vindecare prin iubire de sine„ – o comunitate de peste 2800 de membri, unde lucrăm pe iubirea de sine, stima de sine, încrederea de sine, construirea unei relații frumoase cu noi. Lucrăm la vindecarea rănilor emoționale, vindecarea relației cu parinții și pe relația de cuplu – cum să o îmbunătățim.

Cealaltă comunitate este: „Renașterea după divorț„ – o comunitate în care susțin femeile și bărbații în procesul de revenire după divorț. Vei întreba: „Cum facem asta?ˮ Ei bine, prin scurtarea suferinței și învățarea unor principii noi pe baza cărora să își creeze o nouă viață. Pentru că pot avea o nouă viață, alături de un alt partener, o viață cu iubire, apreciere, respect și încredere.

Otilia Mardare, Renașterea după divorț

Povestește puțin, te rog, despre parcursul tău pentru recuperarea de după divorț!

Să divorțezi nu este deloc ușor. Însă, cu sprijinul potrivit, această traumă se poate transforma în cea mai mare binecuvântare!

Am fugit de mine în diverse activități. Aveam două locuri de muncă și încercam să fiu mereu ocupată, ca să nu mă gândesc prea mult la tot ce se întâmplă. Mă simțeam copleșită dacă mă opream din ceea ce fac pentru a sta singură cu gândurile mele.

Însă, ulterior, am aflat pe propria piele cum emoțiile reprimate (toată neputința, furia, frica, disperarea, vinovăția, rușinea, etc) au început să somatizeze în corp. Am început să mă îmbolnăvesc. Acela a fost momentul în care m-am oprit și am decis că este momentul pentru o schimbare radicală.

Care a fost cea mai mare provocare/teamă după despărțire? A fost legată de tine sau în special de copii?

La scurt timp după divorț au apărut multe frici. Mă gândeam că nu mă voi descurca, că nu o să pot să am grijă de copiii mei, că nu voi mai iubi și nu voi mai fi iubită vreodată. Credeam că lumea o să vorbeasca urât despre mine, că „cine o să mă mai vrea la vârsta mea?” etc. Însă, cu ajutorul terapiei, am învățat să gestionez și să integrez gândurile și emoțiile.

Otilia Mardare

Otilia Mardare, Consilier după divorț

Ce te-a ajutat cel mai mult să îți revii? Dacă ai privi acum înapoi, e ceva ce ai face diferit?

Cel mai mult m-a ajutat să învăț tehnici de eliberare a emoțiilor de vibrație joasă (vinovăție, furie, rușine, umilință, frustrare, neputință, etc). Am învățat să lucrez cu toate emoțiile mele, să mă eliberez de traume și programe mentale limitative. Am învățat să îmi echilibrez energia pentru a ajunge să trăiesc în armonie și iubire.
Întâi am fost client, apoi am devenit terapeut și consilier pentru dezvoltare personală.
Am primit feedback de la persoanele cu care am început să lucrez că tot ceeea ce fac le ajută în procesul lor de vindecare și transformare interioară. Acestea spuneau că se regăsesc foarte mult în povestea mea, că sunt un model de curaj și determinare. Au decis că vor să urmeze modelul meu, și asta m-a motivat să continui pe acest drum.
Acum susțin și alți oameni să se descopere. Îi sprijin să învețe să își identifice și să își gestioneze emoțiile. E nevoie să lucreze cu fricile lor, să își depășească blocajele și să își acceseze puterea interioară, puterea de a merge mai departe. Astfel pot avea relații armonioase cu ei înșiși și cu cei din jur. Pentru a putea lucra cu alți oameni am obținut mai multe calificări și certificări. Amintesc aici doar câteva: Consilier pentru dezvoltare personală; Consilier pentru relații de cuplu; Consilier după divorț; Terapeut pentru vindecare emoțională (tehnicile Theta Healing și Fast Healing Therapy); Terapeut medicină energetică. Uitându-mă în urmă, nu aș vrea să schimb nimic. Sunt conștientă că am avut nevoie de toate acele experiențe din trecut pentru a deveni omul asumat de astăzi.

Otilia Mardare: „Uitându-mă în urmă, nu aș vrea să schimb nimic. Sunt conștientă că am avut nevoie de toate acele experiențe din trecut pentru a deveni omul asumat de astăzi”.

Povestește-ne puțin, te rog, despre rolul de Consilier după divorț!
Sunt singurul trainer certificat pentru a preda în România Seminarul “Rebuilding by doctor Fisher”. Eu am denumit acest curs: „Renașterea după divorț”. Acest curs este predat în SUA de 40 de ani și la el au participat mii de oameni care au reușit să își refacă viața mult mai ușor după divorț sau după o pierdere importantă.
Predau cursuri online de vindecare emoțională.

Separat de acest proiect, organizez lunar un eveniment fizic în București de învățare și integrare a iubirii de sine: Caravana iubirii de sine.


Cât de importantă este iubirea de sine , după părerea ta?

Iubirea de sine este extrem de importantă în tot acest proces de transformare. Se poate învăța și se simte minunat când ajungi să te accepți cu bune și cu mai puțin bune, cu tot ceea ce ești!
Este fantastic când te eliberezi de nevoia de validare din exterior, de acceptare din partea celorlați. Este minunat să îți direcționezi resursele (energie, timp și bani) în a crește, în a trăi liber, în acord cu valorile tale. Din această stare de plin poți să oferi și celorlalți. În lipsa iubirii de sine oferim doar din energia de sacrificiu.

Otilia Mardare

Otilia Mardare: „Nu uitați de credințăˮ!

 Care e cel mai prețios sfat pe care crezi că îl poți oferi unei persoane după divorț? Ce ți-ar fi plăcut ție să afli imediat după despărțire, ca să diminuezi suferința?

Recomandarea mea pentru cei care au renunțat să mai creadă în ei și în iubire este să apeleze la un ghid / terapeut / consilier. Acesta îi poate susține pe calea către lumina din ei. Îi poate învăța pas cu pas cum să se iubeasca și să se prețuiască.
Cu cât trece timpul, suferința nevindecată crește. Timpul nu rezolvă traumele și suferințele. Ele cresc și se adâncesc pe interior. Iar la un moment dat explodează, dacă nu te ocupi în mod conștient de ele.
Cereți ajutor acolo unde nu puteți singuri! Este cea mai mare formă de curaj!
Și nu uitați de credință: credință în Dumnezeu, în Univers, cum vrei să-i spui! El lucrează prin oameni și mereu trimite oamenii potriviți care să ne ajute în cele mai grele momente! Doar cere-I ajutorul și El te va ajuta!

Există vreo resursă gratuită pe care o poți pune la dispoziția cititorilor care vor să afle mai multe pe această temă?

În comunitățile mele de Facebook susțin multe alteliere gratuite, dar extrem de valoroase!

De la o experiență neplăcută a vieții ai ajuns să ajuți mii de oameni. Cum se simte asta?

Chiar dacă nu a fost un drum ușor, mă simt extrem de mulțumită. În ultimii 4 ani am putut să ghidez mii de oameni în propriul proces de vindecare și transformare, pentru a trăi o viață împlinită, iar călătoria continuă.

Înlocuiți convingerile negative cu unele constructive

 

Care este cea mai importantă lecție de viață pe care ai învățat-o și care a contribuit la transformarea ta?

Am învățat să nu renunț niciodată și că totul se întamplă pentru binele meu mai înalt, nu împotriva mea. Raiul este aici pe pământ și îl putem experimenta zi de zi.

Putem să avem o altfel de viață lucrând cu emoțiile negative și cu acele convingeri limitative din mintea subconștientă. Cum? Înlocuind emoțiile de vibrație joasă cu unele constructive. Important este să ne deschidem către noi posibilități prin schimbarea gândirii și a perspectivei asupra vieții.

Ce i-ai sfătui pe cei care trec printr-un eșec, indiferent despre ce este vorba?

Să înțeleagă că succesul este o succesiune de eșecuri și că eșecul face parte din drumul către abundență.

Otilia Mardare: „Se poate să ai o viață minunată dupa un divorț!”

Un cuvânt de încheiere…

De 3 ani sunt împreună cu un bărbat minunat, care are și el un băiat, un bărbat exact așa cum am lucrat să îl atrag și cu care sunt logodită de 1 an. Deci… se poate să ai o viață minunată după un divorț!
Despre ˮcum să ai o relație de cuplu împlinităˮ, asta este ceva ce se învață. Dacă nu ai avut modele în familie, atunci este necesar să parcurgi niște cursuri despre relații de cuplu.
Eu sunt Otilia Elena Mardare și te pot susține și pe tine să te eliberezi de trecut, să înveți să te iubești și să trăiești cu bucurie în fiecare zi și cu abundență pe toate planurile.

Pe Otilia Mardare o găsiți pe: www.otiliamardare.ro și pe Pagina de Facebook Otilia Mardare.

Author

Catalina Tagarta

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *